Edo. Edo

Iesind din cada trecuse in graba prin fata oglinzii, pe unde altundeva ar fi putut trece, ud si mai facu un pas spre usa, gol, pana ce imaginea disparu de tot si atunci ea ramase din nou lucioasa si nemiscata dar nu moarta si in nici un caz deznadajduita, caci chiar acum cand reflecta un perete pustiu, pastra datorita inertiei confidentelor, un fel de iluzie de viata. Printr-un devotament narcisistic, chipul sau ii ramasese insa pe retina, asa ca pe usa se vazu pe sine din nou si intelese ca uitase sa se barbiereasca si atunci facu doi pasi inapoi si oglinda ii putea confirma acum lucrul acela pe care el l-ar fi pus pe seama neglijentei.

Nadia, vecina de la 4 se auzea sarind coarda in camera de sport, tapetata toata in oglinzi, si atunci el se gandi ca Nadia facea acum acelasi lucru. Privi un timp aparatul de ras asezat langa flaconul de after-shave cu trei zile in urma, fara a se slabi din ochi, o reflexie nedeslusita si uda de piei pe care n-o vedea propriu-zis, dar despre care stia ca era acolo si ca era a lui.

Isi trecu degetele in raspar de-a lungul maxilarelor de cateva ori si cand incepu sa-si examineze punctele negre de pe obraz, se apleca mai intai in fata, asa ca acum se putea vedea mai de aproape si in intregime. Si fiindca traia cu sentimentul ca el il cunoscuse cel mai bine pe Edo, ramase un timp asa, suspendat in limpezimea fluida de sticla, evocand fara cuvinte ceea ce i se paruse lui reprezentativ in caracterul si destinul tanarului dascal care fusese ucis cu o zi in urma si care fusese prietenul lui.

Se imagina un timp, de fapt isi amintea imagini pe care credea ca le uitase si pe care acum se simtea impins sa le reinventeze cumva, asezat la una din mesele teraselor fara numar insirate in cerc, in jurul bisericii mari din vechiul Schagen, alaturi de camarazii de povesti si pasiuni, care odinioara ii fusesera prieteni, acum colegi de cancelarie la scoala generala din oras, si care din cauza rutinei se estompasera in spatele unor impresii fade de amicitie confortabila, civica. Si alaturi de Edo.

Noul coleg de catedra era un imigrant blajin din Europa de Est, care vorbea o engleza fara cusur si despre care chiar din primele zile se raspandise parerea ca n-avea nevoie de cuvinte aspre ca sa-si etaleze ori sa-si impuna vreun fel de autoritate si pe care lumea il cultiva in inchipuire si il curta in realitate din motive usor de banuit: Monica Belucci, pe care o chema de fapt Melinda Kariesma si care era cea mai giubi-dubi si inveninata curtezana de la filologie il intampina in fiecare dimineata pe domnul profesor Edo, in capul scarilor de la intrarea principala in scoala, cu un zambet de depravare mortala, si asta numai pentru ca glacialitatea lui Edo o facuse chiar de la prima ora de engleza sa-i para rau dupa candoarea epuizata intre bratele anonime ale rasaritului. Mamele si tatii elevilor lui Edo se pregateau ore in sir pentru intalnirile educationale de sistem. Asteptau de fiecare data, cu un soi de voluptate, sa fie pusi la zid sub acuzatii pertinente de indolenta ori decrepitudine fata de propriii copii, resemnati inca de pe drum, inainte de a intra in sala de sedinte lunare odinioara, astazi zilnice, inainte ca Edo sa inceapa macar sa vorbeasca in felul lui linistit despre risipire. Soseau mai cocheti si plecau de fiecare data mai responsabili dar si mai neputinciosi decat isi dadeau seama, iar sub privirea lui Edo pe care ei o voiau incredibila mai ales pentru ca nu si-o imaginau altfel, erau dispusi sa renunte la orice umbra de autoritate diforma si inutila, pe care de fapt ei insisi si-o cultivasera de demult, inca de pe vremea cand erau ceea ce faceau copiii lor astazi. Iar la doar cateva zile dupa ce Edo isi incepuse munca, directoarea scolii se retrasese din congregatia adventista, isi vopsise parul in rosu si incepuse cursurile serale ale Academiei de Teatru din Amsterdam. Edo emigrase cu 10 ani in urma din Romania si se adaptase imediat, chiar din primele zile, caci avea insusirea aceea rara de a-si putea ancora radacinile oriunde si-ar fi propus sa stea un timp destul de lung incat sa merite sa faca asta. Si tot incercand sa stea in preajma lui cu acea sobrietate lipsita de orgolii, toata lumea incepuse sa creada pe nesimtite acelasi lucru despre el: acolo, in Europa de Est, sau oriunde s-ar fi nascut, atunci, si chiar cu destul de mult timp in urma incat memoria lui sau identitatea lui sa nu mai poata conta, netulburarea lui Edo era mai adanca decat orice alta certitudine pe care o traisera ei pana atunci. Asa ca de multe ori il confundau cu ea, iar atunci cand il intalneau in autobuz sau cand intrau la sedintele de sistem se gandeau la el si il denumeau dintr-o obisnuinta arhetipala tot asa.


Isi trecu mana prin par, cu un gest de nepasare nemultumita, apoi se privi din nou cu o fixitate vizionara si ireprosabila, ca si cand examina un strop decolorat de sapun. Intelegea acum mai bine decat oricand ca semanau atat de mult incat faptul ca pe strada erau adesea luati unul drept celalalt nu putuse fi o surpriza decat pentru cei care nu-i cunoscusera niciodata prea bine si care isi inchipuiau asadar ca era vorba despre una si aceeasi persoana. Atunci cand se intalneau, capatau simultan in ganduri intransigenta proceselor de constiinta, atat de simultan si atat de firesc incat si unul si celalalt judecau intalnirea in termenii unui imprumut reciproc de suplete, nicidecum al unei confruntari, si renuntau pe loc, si nu le era deloc greu sa renunte pe loc la orice impuls de aroganta. Se imbracau intotdeauna la fel, si predau engleza in acelasi timp la aceleasi clase, nu doar cu accent, dar si intr-un tempo identic si ideal de britanic, si doar asta trada faptul ca nu fusesera in Anglia niciodata. Tactul si expertiza lor in timpul orelor de curs se deserveau reciproc, cu fluenta duetelor din ariile clasice, sau cu naturaletea fosnetului padurii suprapus fosnetului pasilor care il creeaza. Se spunea ca la cursul de interjectii argotice, interventiile lor nu aveau nimic disonant sau deocheat, asa cum ar fi fost cazul, iar similitudinea usurintei cu care isi alegeau tipetele si injuraturile pentru a reda furia lingvistica a locuitorilor din Soho, ii facusera pe elevi, mai putin pe Judit, sa se gandeasca ca impecabilitatea orelor de engleza era desigur una regizata. Singurii care ii deosebeau fara macar sa se gandeasca la asta, fiindca ii pretuiau nu separat unul de celalalt, ci cunoscandu-i destul de bine incat sa ajunga sa tina la ei pentru ceea ce reprezenta fiecare, erau prietenii lor de inima, psiholoaga de caractere, Catalina La Tova si actorul de variete, Corneil. La Tova, care era o observatoare fina si exigenta, dar pe de alta parte si o introverta care sfarsea sa-si rezolve propriile angoase prin noi semne de intrebare, pusese de la inceput asemanarea celor doi pe seama unei iluzii dialectice de identitate, in timp ce actorul nu ca nu i-ar fi recunoscut, dar i se parea si inutil si obositor sa-i separe de fiecare data cand se intalneau in Fosila, si incerca sa-si ingreuneze confuzia histrionica cu un singur personaj in loc de doua, asa ca nu-i striga niciodata pe nume.

Pe geam intra un inceput debil de zi de duminica, dar lumina si linistea erau suficient de convingatoare, iar el putea acuma sa-si examineze mai departe detalii de trasaturi ale fetei despre care credea ca nu le vazuse pana atunci, sau despre care credea ca uitase. Isi lepada printr-o alunecare lucida fruntea de palma pe care si-o tinuse un timp lipita ca pe un fel de ingrijorare continuta, apoi isi aminti ca lumea, mai putin ei, adica el si Catalina La Tova si actorul, isi imagina despre Edo ca seninatatea lui era involuntara si prin urmare inviolabila si in clipa urmatoare se intoarse catre dulapul de sticla din spatele sau si atunci, peste masivitatea transparenta si curata vazu din nou cateva reflexe volatile de sticla, suprapuse reflexiilor dispersate de apa stralucitoare ramasa inca neuscata pe corpul sau despuiat, care nu reflectau nimic obiectiv, mai putin memoria lui raspandita acum in intreaga incapere, care semana cumva cu o camera de recuzita aflata in parasire. Lua la intamplare o manusa lunga de piele neagra asezata pe ultimul raft - si pentru asta trebui sa se ridice putin si automat pe varfuri - pe care o tinu catva timp suspendata, fara graba, la nivelul ochilor. Peste lumina crescanda din camera de baie plutea printre aromele proaspete de sampon Fa o alta aroma la fel de palpabila dar mai grea, o solitudine inchizitoriala si familiara si atunci, sustinand, fara sa se mai gandeasca la ea, manusa de piele, ca pe un tesut fara greutate proprie, parasi camera de baie intr-o fuga nesabuita, care parea asa nu fiindca ar fi alergat cu o viteza oarecare, ci datorita determinarii aprige si inconstiente pe care pasii lui o contineau. In camera sa culorile mobilelor, scaldate in lumina opulenta si stacojie de duminica, capatasera toate nuante mai deschise si formele de lemn sculptat pareau mai nepotrivite intre ele decat erau in realitate, iar faptul ca erau desperecheate devenise acum si mai evident. Se opri in spatele biroului nou si ascutit din camera sa, dadu drumul manusii de piele, care se scurse intr-o pata neagra de cute rigide, depusa peste dictionarele de engleza si se aseza pe scaunul din fata monitorului, din nou cu o hotarare ostentativa, suspendata in dinamica fragmentata a gestului pe care mai tarziu nu avea sa si-l mai aminteasca pentru ca nici acum nu si l-ar fi putut recunoaste, infruntand un fel de imponderabilitate inversa, indreptata spre cer.

El si Edo aveau un editorial la ziarul local care aparea duminica, pe care il dedicau de obicei infamiilor extravagante sau inventate din Schagen, pe care ei, din decenta, fara aroganta, si cu un simt cert al ridicolului, le transformau de fiecare data in dezbateri metafizice fara dialog, intre ei insisi, o varietate de eseu existentialist, salvand in acest fel concilierea incredibila si acaparatoare a locuitorilor micului oras de la decrepitudine. Ziarul aparea duminica dupa-amiaza, iar ei scriau articolul de obicei sambata noaptea, impreuna, la masa de langa fereastra cu pitici din localul Fosila, dupa ce-si alungau inhibitiile si dupa ce-si acordau comuniunea de judecata estetica, camaradereste si impreuna cu La Tova si cu actorul, cu Willem si cu Kor, si cu ajutorul catorva pahare de bere. Cu o seara in urma, datorita accidentului stupid, nimeni nu se mai gandise la articol, asa cum nimeni nu se mai gandise la nimic altceva decat cum sa faca sa-si asume insemnatatii personale macar putin din importanta tragica a intamplarii. Catalina La Tova fusese singura care vazandu-l pe Edo prabusit pe jos, se gandise imediat la articolul care avea sa nu mai apara a doua zi. Cand auzi bufnitura nu fu ingrozita, poate cumva nedumerita caci nu vazuse pana atunci nici un mort in viata ei, si nici atunci nu-l vedea inca, dar intelese imediat fiindca in sala incepuse sa miroasa asa cum mirosea de fiecare data cand deschidea sertarul de la scrinul vechi din hol, unde mama ei tinea o dantela veche, cu o pata de sange pe ea. Asa ca ea era doar prea mahnita ca sa se fereasca din calea celor 4 damnate care paraseau localul cu spatele si in pas sincron, si in loc de asta, in loc sa se fereasca din calea lor si fara macar sa le vada, caci nu mai vedea nimic altceva decat spatiul gol din fata usii de la toaleta, aflandu-se mai departe in picioare langa masa de la geam, incepu sa se incline dintr-o parte, cu un calm concentrat si nedumerit, peste masa de biliard, spre locul unde Edo zambise pentru ultima oara, incercand parca sa se debaraseze de jocul aberant al propriilor perceptii, si abia atunci facu ochii mari de panica si exclama fara pretiozitate, undeva, numai pentru ea:
- Doamne, articolul nu va mai aparea maine, si atunci toata lumea va intelege ca Edo a murit si apoi se vor obisnui cu asta, toti se vor obisnui cu asta, si atunci ea izbucnise intr-un plans interminabil si cutremurator, din care parea ca nu voia sa fie scoasa de nimeni.

Deschise o pagina noua de Word si incepu sa loveasca tastatura cu varful degetelor, cu o dexteritate curgatoare si rezoluta, fara s-o atinga, un ropot de ploaie calma, dimineata de duminica, pe pervazul fara flori din fata geamului spre care, gandind ceea ce credea ca erau gandurile lui, privea acum:

*** Profesorul de engleza Eduard Costagen, de la Scoala Generala Schagen, ucis de un dart la iesirea din toaleta legendarului bar Sportzicht, supranumit Fosila***

Seara trecuta, aripile unei vieti care a daruit atat de mult comunitatii Schagen au fost frante de un accident stupid. Profesorul nostru de limba engleza a fost ucis in timpul uneia din traditionalele partide de darts 'Tinta de Sambata' (a caror faima a depasit demult hotarele orasului nostru).

De origine roman, Eduard a cerut

Se opri, caci se intreba acum ce anume putuse cere Edo de la viata, si mai ales cum ceruse el vietii tot ceea ce si obtinuse pana la urma, si cum altfel decat ceruse el, fiindca fara a parea ca facuse eforturi mari, s-ar fi zis ca nici macar efortul de a cere lucrul acela, Edo obtinuse tot ceea ce isi dorise, sau arata in tot cazul ca si cand era impacat cu ceea ce atinsese sau ca si cand ar fi obtinut pana si ceea ce nu si-ar fi propus.

De origine roman, Eduard a cerut

March, the 26th; separate attempts. sundays. always. peace

Fragmentate prin pliurile perdelei stravezii si apoi risipite prin toata incaperea impreuna cu parerea nedumeririi intransigente, care se intinsese din camera de baie mai departe, spre camera lui, razele de soare ii inundau fata intr-o tacere imuabila, impietrita, iar el semana acum cu viziunea unei statui incruntate, incriminata de cealalta jumatate a modelului ei, si ale carei trasaturi se resemnasera doar la suprafata, dar care pe dinauntru frematau de energiile crude si timide ale unui vis de viata necrutator.

always. peace

Se ridica brutal de pe scaun, trase masinal dupa el, fara s-o priveasca, manusa de piele care se tara acum in urma lui ca o mana moarta, si din cativa pasi fu din nou in camera de baie. Statea drept, cautand in dreptul pometilor reliefati de umbra (si mai apoi tragand de ea cu clarviziunea plina de speranta a ascetilor pagubosi) acea determinare, determinarea lui, si atuncea poate inca mai sovaia. Dar pe masura ce ridica manusa neagra incet, spre nivelul oglinzii, sustinand-o din privirea la fel de calma, scrupulos la inceput, mai apoi din inertie, in cele din urma cu voluptatea renuntarii, pe care el o vedea acum tot mai mult ca pe o recunoastere, si pe masura ce incepea sa-si dea seama de ea prin acea reflectare, intelegea ca devenise intre timp o pereche lunga si paralela de piei care capatasera conturul sinuos al unor tulpini de Carolinea princeps, destinate unor forme precise si identice de viata, ale uneia si aceleasi existente, devotata ei insesi. O stranse pliat cu amandoua mainile, pana cand ea deveni intre degetele lui o scorbura cu margini imprecise, inghesuite una in alta, si el se gandi ca tesatura capatase acum o consistenta mai putin rigida si atunci o trase fara sovaire si fara graba, infasurat, pana la incheietura umarului. Cutele aspre ale pielii il duceau cu gandul la timpurile vagi ale adolescentei, pe care el si-o imagina deodata mai putin vinovata tocmai pentru faptul ca incepuse sa si-o aminteasca cate putin, amintirea vaga a unei amintiri. Simtea deja si un gust palpabil de reviriment, si, ca si cand ar fi vrut sa verifice ca toate acestea se petreceau aievea, se privi din nou in oglinda si vazu atunci, si se gandi ca ceea ce vedea acum era mai de netagaduit decat tot ceea ce stiuse el vreodata, ca ii lipsea bratul drept.

In baie domnea aceeasi tacere limpede si el se gandi pe loc ca asta va ramane totdeauna asa, o tacere sincrona cu nemiscarea lui egala si lipita de imaginea oglinzii in ochii lui, caci ea ramasese acuma din nou neclintita si stralucitoare, ca o confirmare nestramutata a vietii din ea. Iar el atunci ridica flaconul cu pasta de dinti, apoi ii desfacu dopul cu incetineala rezoluta si ganditoare a unui gest rotund, de care avea sa-si aduca aminte apoi toata viata si toata incaperea incepu sa miroasa acum nu doar a liniste, ci si a menta si asternu pe luciul devenit familiar ca o casa doua litere mici si ovale de spuma alba: da. Si privind mai departe intr-un orizont pe care oglinda il ingaduia acum din toate moleculele de argint muscator, vazu proiectata pe fundalul de alb al promisiunii lui fragile, undeva pe relieful complet al umarului stang, urma aproape vindecata a unei rani punctiforme si firul rosu de lichid, care curgea subtire.