Edita

tot ce stiu e ca nu ne mai vazusem din 2009, de la balul de absolvire, cand ne-am despartit fara ceremonii, cu zambete precipitate si sigure de sine, fiecare cu o incredere perfecta in destinul ei. tu, care intotdeauna ai avut tot curajul din lume, ai dansat cu profesorul, da, cu Domnul Profesor, da, cu Edo. eu ma imbatam si ma uitam in jos, si ma gandeam ca precis trebuie sa ma astepte ceva nemaintalnit. si ma mai uitam la voi si nu indrazneam sa va ard o palma.

asta a fost atunci, de fapt asta e de atunci. daca cred ca s-a schimbat ceva e doar ca stiu dinainte cui as arde o palma. si Catalinei Latova in primul rand. si sunt convinsa ca si tu, insa tu erai prea buna si prea ingenua ca sa ti-o marturisesti macar.

nu a mai fost nevoie sa o schimb pe Alida atunci, nici nu mai stiu ce zi era. mi-as fi dorit, nu ai idee cat de mult. Alida si Edo. simteam intr-un fel confuz ca ea e in stare sa ti-l smulga din inima, prin simpla ei impertinenta. nici asta nu a fost sa fie.

da, acum sunt sigura ca il uram pe Edo, in toata bonomia lui inteleapta si concesiva. ciudat lucru, in doctorul ala, Corneil Phillippe, aveam o incredere nemarginita si inexplicabila. eram convinsa ca va veni un moment cand vom vorbi si imi va lumina nu stiu ce (viata). nici asta nu s-a intamplat.

nu am venit la inmormantare. nu as fi putut sa te vad acolo, indurerata de parca viata ta ar fi luat sfarsit odata cu a lui Edo. eram la Marea Nordului, nisipul imi spunea infinit mai multe.

*acest e-mail a venit pe adresa redactiei Monitorului de Schagen, in 28 martie 2014, de la edita.lust@gmail.com, destinatarul nu este precizat