Acompaniament: Alida

De ceva timp, Alida credea ca nu stie niciodata ce trebuie sa spuna. O contraria calmul acela al lui, pe care multi il luau drept docilitate sau ironie amicala sau de-a dreptul ingamfare; dar ea nu vedea in spatele oglinzii decat o pasiune expert disimulata. Citea altfel, poate citea mai mult, poate vedea numai ce nu i se intamplase cu niste ani in urma, cand ii placea sa creada ca seamana cu Amanda si avea si costum de leopard si cand fusese aproape sigura ca se indragostise devorator de un doctor nesigur. Dar asta fusese demult. Aparuse poloneza aceea cu nustiuce farmec al ei exotic est-european si ea se retrasese dupa tegheaua ei de sefa de sala. Acum, trebuia sa-si recunoasca: se simtise intotdeauna atrasa de emigranti, poate de aceea o si ura pe poloneza; pentru ca ea, Alida, putea sa arate, sa indrume, sa invete. De ce te-ai agata de trecut daca ti se ofera manualul propriului viitor? Desigur, fara a cere nimic in schimb.
Alida avea intotdeauna o rezolvare. In fata lui, se simtea slaba si proasta si fireste ca isi dosea fastaceala in spatele severitatii de sefa de sala - careia i se raspundea cu un suras atat de suav, 'vai, iar am daramat piticii de mucava', ca ii venea pur si simplu sa ii toarne halba de bere in cap, acolo, langa doctor si langa actrita poloneza cu ochelarii ei de Roy Orbison - ba, sa le verse si lor halbele in cap, 'ce sa spun, voi cu ironiile voastre autoprotective de emigranti'. Nu a facut-o, avea demnitatea ei.

Ce nu stiau multi este ca era prima careia el ii citise din cartea lui. Nu stia de ce i-o aratase ei mai intai, nu voia sa creada ca e alta festa superioara, intelectualul o joaca pe chelnerita proasta cu iluzii de dragoste cosmica; voia sa creada, stia ca era o invitatie, o atat de asteptata (si, de ce nu, meritata!) cedare. Era hotarata sa ii spuna tot, indiferent ce ar fi crezut el atunci, nu mai conta niciun risc, s-ar fi prefacut si in silfida cu cosite balaie, nu conta.
In seara aceea s-a indreptat de spate si l-a asteptat sa iasa din toaleta berariei. Insa EL a fost cel care i-a cazut in brate, cu o clipa inainte de scena suprema de film romantic, in care ar fi trebuit sa o cuprinda ferm, iar ea sa ii cedeze in sfarsit, sa fie Viitoare Sotie de Scriitor in Plina Afirmare, iar barul Sportzicht sa izbucneasca in urale iar doctorul si poloneza sa amuteasca de uimire. Kor se imbatase si il confundase cu tinta de darts.
Ce a mai putut sa spuna? Doar nu era sa urle ca o scapata in fata clientilor. El murea. "Hai, ca nu-i nimic, e un fleac. Maine esti ca nou, si mergem la Mylos la un ouzo, ca maine ma schimba Edita."
Noaptea aceea e un film mut. Ce isi aminteste e ca in agitatia generala a fugit intr-un suflet in Parcul Monica Belucci, nustiedecine indemnata. Sub banca din fata soarelui de dimineata a gasit caseta cu coli ingrijit batute. Le-a luat, a fugit acasa, a batut si a batut si si-a batut plangerea.
Nu a stiut nimeni ca el ii dictase ultimul capitol.