Dam noroc.

Pentru ca la Sportzicht isi fac veacul oamenii care cred ca nu mai au cu cine vorbi, sau cei care vorbesc jovial si gratuit cu toata lumea orice-ar fi,  sau cei care au in sange efervescenta congregatiei (fie ea masculina, feminina, sau alaturarea conspirativa dintre orisicare din cele doua sexe, alaturare desigur luata festiv-indulgent-binevoitor-defensiv in evidenta de catre toti prezentii in local), cei care povestesc "tot ce stie satul" despre ceilalti - cu candoare, retinere, intimidare sau in registru "picanterii locale"... sau, si/sau, si. 

Ea, etern aburita, dorita cu sau fara bere de multi, invidiata cu sau fara bere de multe captive, din motive mai mult sau mai putin livresti (de care probabil e si ea constienta, si din care isi si trage un anume fel, poate malitios, poate normal, de energie), el, deja un brand local dar fata de care toti ceilalti tin o distanta afabila (poate si fiindca ii povestesc atatea in amvonul cu fotoliu, diagnostic si retete). Distanta dar si apropiere, ca pentru un om care iti stie secretele si sta si cu tine la o bere. Un dar, disocierea si generozitatea simultane. Si pura bunatate. 

Masa de trei s-a format firesc. Partea pervers autodepreciativa din mine nu conteneste sa se mire,  dar am stiut ca incepe sa se intample un lucru real. La una din cele 6 mese din bar, ea cu ochelarii de Roy Orbison pe care pur si simplu ii purta, el cu zambetul trecut prin multe si niciodata prin cate ar fi vrut, sau poate cu speranta ca inca se mai poate intampla ceva (ni se intampla tuturor), amandoi plutind peste restul.

Aveam pantalonii cu buzunare, Alida imi oferea ospitalier o bere 2 3 de bun venit, o femeie simpatica, dura si clar cu experienta in gestionat săteni piliti distrusi de tristete bahica sau hiperventilati din motive similare. Imi zice cu politetea caracteristica bunului-venit, ca uite, ea e latova, el e doctorul. Si ei au venit aici (varianta politicoasa pentru "nici ei nu-s de-aici"). Mi-a prezentat direct vedetele adoptate de local ca specimene speciale. Instant am simtit ironia, dar si bunele intentii.

Zic: sunt Edo, am obtinut aici o catedra. Ea imi raspunde cu elipsele negre, indreptandu-le spre pitici. Apoi: "Cladirea ta a ta e", si da pe gat berea. Doctorul isi aprinde o tigara. Dam noroc.