Edo's edo.

Cand am venit am venit din mai multe motive, nici nu stiu daca stiu sa le "contabilizez"- prea multa vreme nu am tinut un jurnal, o agenda de intamplari, ceva, apoi s-au strans prea multe ca sa ma hotarasc sa scriu/zic o ordine. O mare eroare, cu mai multi vinovati. 

Am fugit, practic, la o varsta in care, ironie, stiam si de ce fug si ca e normal sa o fac si ca ma doare sa o fac si ca mi-e frica sa o fac si ca poate deja nu mai are rost sa o fac (suntem, totusi, mai animale decat credem, si cu bunele si cu ceea ce "capacitatea de emotie" ne dicteaza ca-s relele). Oamenii pe care i-am lasat in urma faceau urmatorul lucru: se bucurau de mine, apoi de ei, prin mine. si atat. Zarurile erau aruncate, linia-trasata, trocul-natural, finalitatea - multumirea de sine prin mine, si datoria de a asigura "impacarea" (adica paradigma sigura) celor care "mi-au dat totul."

Mi-am dat seama, tarziu, si am realizat si ca e prea tarziu, logic, biologic si "social", ca sa mai contez in conventiile pe care mi le doream si la care inca nostalgizez (in absentia sau in empatie) cu ardoare (cuplu, familie, cap de familie, minunatul si atat de adevaratul cliseu al protectiei, al bratului peste umar, indulgenta conjugala reciproca, toate deodata).

Pare-se ca aici nu a trebuit sa ma chinui sa fiu in niciun fel pentru nimeni. Am zambit la impetuozitatile viitoarelor femei inca femei in devenire, draga de judit, care inca avea sa se afle, draga de edita, care ma ura intermitent. Celor deja devenite, animale coapte, stiam ca nu le pot face fata. Am sarit, am pierdut etape. Sa ne impacam cu asta. 

Si apare sefa de sala. Le tine piept, ne tine piept la toti trei, draga de ea. Stiu ca avem aici o conventie, nu stiu daca reciproc asumata, dar eu incerc sa fiu cat mai diplomat: ii constientizez tendinta mater-amanta (sa spuna cineva ca nu e comuna!), ma amuza, mi-e si mila intr-un fel, stiu ca nu ar vrea numai asta, ca ar vrea sa fie aplecata ferm pe spate ca in filme, sarutata si sedusa. Regret ca nu se intampla cat ar vrea, nu ma costa nimic, e si comod, dar cat de drept ar fi pentru amandoi?

Zambetul aici e zambet si nu e. As vrea sa aud cuvinte clare, am nevoie de ele, chiar daca pot completa spatiile libere. Kor e intotdeauna sincer cu lumea sa dupa 3 beri.

fragment din caietele lui edo, descoperite, ingrijite si donate Editurii Schagen Educatie de catre Alida Van Kleef, fosta Graag